II. Determinarea soluției - continuare

II.2. Opțiuni

   1.Democrația liberală este sistemul de organizare socială care îmbină avantejele principalei valori a democrației – egalitatea – cu cele ale libertății, convergența armonioasă de durată între interesul public și cel privat. Se bazează pe libertatea individuală în condițiile larg acceptate de promovare a intereselor majorității membrilor comunității în mod democratic, în limitele reprezentate de valori și principii fundamentale superioare consacrate de prevederile constituționale – democrație deliberativă limitată. Democraţia aceasta este deliberativă pentru că este accentuată importanţa dezbaterii soluţiilor alternative. Este limitată pentru că nu se poate delibera în orice problemă. Poate fi asigurată printr-un sistem de instituții care înglobează un set de reguli referitoare la drepturile individuale. Caracteristice sunt relațiile contractuale liber consimțite între indivizi.

   Evoluția la nivel social, respectiv o societate bună, poate fi concepută numai în măsura în care majoritatea indivizilor care o alcătuiesc reușesc să-și îmbunătățească starea promovându-și interesele fără a o înrăutați pe a altora.

   Evoluția către o societate bună presupune modificarea tendinței dinspre sistemul oligarhic – perceput în mod eronat ca o fatalitate ineluctabilă – înspre cel al democrației liberale, unica cale de asigurare a condițiilor de sporire a eficienței acțiunii cetățenilor. Acțiunea politică adecvată presupune un orizont de timp mai îndelungat decât cel al ciclului electoral. Acesta poate constitui un handicap față de ofertanții politici oligarhici care exploatează instinctele alegătorilor, excitate cu promisiuni cu efecte imediate efemere. Condiția necesară fiind depășirea handicapului, iar noutatea tendinței implicând apariția unor politicieni noi se impune formularea acesteia și promovarea în atenția publică. Esențială este noutatea, aflată în răspăr cu toate politicile emanate de către oligarhi – din ignoranță și/sau interes – care nu va putea fi ignorată și care va provoca reacții de amploare încă necunoscută, aceasta fiind măsura șanselor de implementare. Lungimea orizontului de timp necesar unei inițiative politice consistente poate fi raportată la cele trei decenii irosite de la înlăturarea dictaturii comuniste, eveniment relevant și din perspectiva duratei schimbării.

   Sintetic propunerea de modificare constă în instituirea sistemului de organizare socială democratic-liberal, asigurând posibilitățile de adaptare evolutivă, ori de orice altă natură bazate pe libertățile individuale în cadrul unei democrații deliberative limitate. Puterea va ajunge în sfârșit și în premieră la popor, acesta neputând face orice cu ea. Legitimitatea asupra judecăților de valoare - repectiv ce este dezirabil și posibil a se păstra precum și ceea ce trebuie schimbat – aparține exclusiv comunităților democratice.

   Condițiile actuale din România au involuat într-o asemenea măsură încât pervertirea principiilor și a valorilor încă recunoscute într-o Europă aflată-n mrejele colectiviste o respinge. Climatul politic ostil democrației a permis puterii să-și adjudece aproape toate pârghiile de control ale societății. Opoziția suferă gâtuită-n tentaculele oligarhice care-o cuprind întrucât acest joc nefast poate fi câștigat doar de către cei mai răi. Viitorul se-arată sumbru într-o competiție în care toată clasa politică interpretează aceeași partitură eronată. Națiunea nu se poate face bine din boala-n care au împins-o cei mai nebuni, nici cu mii de specialiști care-i administrează tratamente de același soi întrucât nu există asemenea soluții.

   2. Statul bunăstării: concept de guvernare larg răspândit în Europa ultimelor decenii. Este un sistem mixt, o formă laxă a socialismului în care economia capitalistă este lăsată să funcționeze obstrucționată la un nivel suportabil în scopul obținerii unor venituri mulțumitoare destinate redistribuirii îndeosebi sub forma diverselor servicii publice precum și către indivizi sub formă de beneficii pretins cuvenite. Având la bază culturi evoluate, rezultatele corespund așteptărilor majorității din statele bogate, fară a se cunoaște până când. În societățile mai puțin dezvoltate influențele obstrucționiste sunt mai mari, performanțele sectorului public mai modeste, corupția la nivel semnificativ, iar gradul de mulțumire este sensibil diminuat, acestea aflându-se într-o perpetuă stare de criză. În România sectorul privat este sensibil obstrucționat și viciat de malversațiunile celui al serviciilor publice, iar corupția la nivel sistemic-generalizat, nemulțumirea aflându-se la cote ridicate. Se pot constata efectele dirijismului, chiar cvasilimitat la sectorul public: redistribuirea și serviciile publice controlate determină scăderea performanței economice datorită perturbațiilor administrative și sporesc corupția reclamând resurse continuu crescătoare dinspre economia tot mai obstrucționată și implicit mai puțin performantă, diminuând calitatea vieții a tot mai numeroși cetățeni, inducând starea de criză și nemulțumirea unor tot mai largi categorii sociale ale căror interese sunt lezate. Acest concept de guvernare este lipsit de perspectivă chiar și în țările bogate întrucât dacă experiența a demonstrat ineficiența sistemelor dirijate/controlate/colectiviste în economie, fiind pe bună dreptate abandonat, nu ar putea exista vreun motiv plauzibil care să-i poată prevedea performanța în sectorul public, mai ales ca și acesta face parte din ceea ce numim economie, sau aparținând domeniului mai larg numit catalaxie. Urgența abandonării acestui model este invers proporțională cu bogăția fiecărei națiuni, România aflându-se-n prima linie. Deși generalizarea bunăstării este dezirabilă, generarea acesteia nu poate fi asigurată prin decret, poate fi atinsă doar prin performanță într-un sistem de organizare socială care să o permită în cel mai larg cadru, principial accesibilă marii majorități.