Fundamentele unui program politic

A dezvălui lumii un lucu care o afectează profund şi de care ea n-a ştiut până atunci nimic ; a-i dovedi că s-a înşelat asupra unor lucruri de interes pentu viaţa sa sau pentru spirit este unul din cele mai importante servicii pe care o fiinţă omenească le poate aduce semenilor săi. John Stuart Mill

miercuri, 5 iunie 2019

III. Implementarea opțiunii democrației liberale


   Baza construcției este definirea sferei private a libertății individuale. Aceasta este domeniul în care individul este capabil să evalueze și să-și planifice acțiunea viitoare prin care-și promovează propriul interes, respectiv îmbunătățirea stării personale fără a o înrăutăți pe a altora. Singura limitare constă în respectarea regulilor cunoscute și egal aplicabile tuturor.
   Al doilea nivel este sfera publică. Cuprinde interesele comune unui mare număr de indivizi nepromovabile individual. Este necesară asocierea în cadrul comunităților de interes și desemnarea democratică a unor reprezentanți. Presupune descentralizarea (atribuțiile la nivelul interesului), responsabilitatea (utilizarea resurselor accesibile nivelului interesului și culegerea beneficiilor în cazul reușitei, respectiv asumarea consecințelor în caz de eșec), separația puterilor (atribuțiile de reglementare, execuție și arbitraj se exclud reciproc în scopul asigurării imparțialității și al evitării apariției monopolurilor de putere) precum și funcționarea pieței libere (asigurarea condițiilor concurențiale pe principii contractuale, cele mai favorabile performanței). Acesta este domeniul serviciilor publice, acestea fiind dependente de existența unei infrastructuri/logistici specifice, însă distincte de aceasta. Serviciile publice trebuie atribuite spre execuție prin concurs unor entități independente de reglementator (reprezentantul comunității) și de arbitru (judiciar) pe baze contractuale. Execuția trebuie urmărită de către reprezentantul beneficiarilor, acesta având obligația luării măsurilor de corecție prevăzute prin contract în cazul constatării unor abateri. Arbitrajul trebuie asigurat de către judiciar.
   O caracteristică sensibilă specifică serviciilor publice este regimul proprietății. În mod necesar aceasta trebuie să aparțină comunității interesate în toate cazurile în care înlocuirea nu este posibilă în timp util, altminteri poate fi proprietatea executantului. Infrastructura/logistica proprietate publică poate fi încredințată exploatării (în scopul execuției serviciului propriu-zis) entității obligate prin contract, aceasta putând dispune de ea discreționar în limita obligației restituirii către proprietar la încetarea contractului. Investițiile executantului pot fi făcute cu acordul proprietarului și pe cheltuiala acestuia în conformitate cu înțelegerile consfințite prin contractul dintre părți.
   Acest model asigură îmbinarea avantajelor interesului public exprimat democratic cu eficiența specifică antreprenoriatului privat în condiții concurențiale și ale responsabilității contractuale (comunitate-reprezentant-executant). Nu implică spaima pierderii locurilor de muncă, întrucât majoritatea salariaților va constitui baza umană a serviciilor care vor fi asigurate tot de ei. Singurul criteriu natural de selecție implicat de noua arhitectură institițională va fi cel al competenței acompaniate de eficacitate, seriozitate și responsabilitate. Este echivalent cu privatizarea soft a serviciilor publice întrucât executantul privat care dispune responsabil de infrastructura publică va avea față de aceasta sentimentul proprietății, fiind interesat a se comporta ca un bun gospodar. De asemenea determină promovarea instituției pieței în folosul stăpînilor legitimi – consumatorii/beneficiarii serviciilor publice – înlocuind relațiile de tip hegemonic – caracteristice sistemului oligarhic – cu cele liber-contractuale – caracteristice democrației liberale.
   Profesionalism, performanță, depolitizare, democrație, taxe mici, stat minimal, responsabilitate șamd constituie vorbe goale de sens în absența unei soluții al cărei efect să fie. Un soi de wishful thinking izvorât din ignoranță și/sau cu caracter demagogic. Astfel se explică lipsa prizei la public, irosirea în anonimat motivată neinspirat prin prostia populară, în realitate aparținând integral autorilor unor platforme/inițiative eșuate datorită neprincipialității, neclarității, compromisului și confuziei în care se scaldă și pe care se screm s-o promoveze. De fiecare dată în sistem oligarhic întrucât omul obișnuit este considerat vulgul incapabil să-și cunoască propriile interese, să și le promoveze niciatât. Justificarea acestei viziuni rezistă pâna la limita invadării sferei private individuale precum și a acaparării sferei publice. Dincolo de această limită omul obișnuit devine într-adevăr prost și neajutorat, incapabil a face față asaltului puzderiei de specialiști de tot soiul imaginabil, reacțiile sale fiind de-a dreptul imprevizibile și iraționale, de regulă împotriva propriilor interese și de cele mai multe ori în beneficiul specialiștilor oligarhi, ori aflați în simbria grasă a acestora.
   Modelul propus constituie o soluție general aplicabilă corespunzătoare democrației liberale, funcțională și viabilă în limitele admise de această formă de organizare socială.  Exclude ingerințele directoriale în sferele în care nu-și au locul, baronii fiind instituțional deposedați de moșii iar dependențele consecvent promovate de către aceștia devenind caduce. Puterea deținută de către cei în drept va determina descătușarea resurselor acestora, în prezent sufocate de obligații fără corespondent, singurele dependențe fiind priceperea și responsabilitatea în condiții cunoscute și valabile de/pentru toți. Efectele sunt tocmai cele proclamate de către promotorii pretinși de dreapta, al căror scop este atingerea unui ideal aparent himeric în absența instrumentarului adecvat. Soluția nu reprezintă nicidecum vreo garanție a succesului, ci doar o posibilă cale cu șanse sporite de reușită întrucât posibilitățile de abatere ar fi limitate de principii superioare a căror modificare ar fi dificilă.
   Politica se face cu și pentru oameni, încrederea în aceștia fiind indispensabilă. Cu condiția instituirii cadrului favorabil manifestării și valorificării calităților individuale într-o societate a cărei caracteristică fundamentală este schimbarea. Libertățile trebuie stabilite în ecartul maximal și limitate în zona minimală. Relativitatea este domeniul stărilor determinate de performanță atât la nivel individual cât și cumulativ/colectiv, niciodată la exigența principiilor. O altă caracteristică determinantă este adaptabilitatea, în condiții favorabile și stimulative ale acțiunii individuale neobstrucționate este de natură a răspândi modele de succes asigurând convergența intereselor individuale cu cele publice/sociale. Convergența armonioasă a sferei individuale cu cea publică poate fi asigurată instituțional prin situarea atributului deciziei la nivelul corespunzător, cel firesc. Reprezentanții interesului public vor performa astfel direct proporțional cu calitățile deținute, altminteri rezultatele vor fi invers proporționale cu aceleași calități.

marți, 4 iunie 2019

II. Determinarea soluției - continuare


II.2. Opțiuni

   1.Democrația liberală este sistemul de organizare socială care îmbină avantejele principalei valori a democrației – egalitatea – cu cele ale libertății, convergența armonioasă de durată între interesul public și cel privat. Se bazează pe libertatea individuală în condițiile larg acceptate de promovare a intereselor majorității membrilor comunității în mod democratic, în limitele reprezentate de valori și principii fundamentale superioare consacrate de prevederile constituționale – democrație deliberativă limitată. Democraţia aceasta este deliberativă pentru că este accentuată importanţa dezbaterii soluţiilor alternative. Este limitată pentru că nu se poate delibera în orice problemă. Poate fi asigurată printr-un sistem de instituții care înglobează un set de reguli referitoare la drepturile individuale. Caracteristice sunt relațiile contractuale liber consimțite între indivizi.
   Evoluția la nivel social, respectiv o societate bună, poate fi concepută numai în măsura în care majoritatea indivizilor care o alcătuiesc reușesc să-și îmbunătățească starea promovându-și interesele fără a o înrăutați pe a altora.
   Evoluția către o societate bună presupune modificarea tendinței dinspre sistemul oligarhic – perceput în mod eronat ca o fatalitate ineluctabilă – înspre cel al democrației liberale, unica cale de asigurare a condițiilor de sporire a eficienței acțiunii cetățenilor. Acțiunea politică adecvată presupune un orizont de timp mai îndelungat decât cel al ciclului electoral. Acesta poate constitui un handicap față de ofertanții politici oligarhici care exploatează instinctele alegătorilor, excitate cu promisiuni cu efecte imediate efemere. Condiția necesară fiind depășirea handicapului, iar noutatea tendinței implicând apariția unor politicieni noi se impune formularea acesteia și promovarea în atenția publică. Esențială este noutatea, aflată în răspăr cu toate politicile emanate de către oligarhi – din ignoranță și/sau interes – care nu va putea fi ignorată și care va provoca reacții de amploare încă necunoscută, aceasta fiind măsura șanselor de implementare. Lungimea orizontului de timp necesar unei inițiative politice consistente poate fi raportată la cele trei decenii irosite de la înlăturarea dictaturii comuniste, eveniment relevant și din perspectiva duratei schimbării.
   Sintetic propunerea de modificare constă în instituirea sistemului de organizare socială democratic-liberal, asigurând posibilitățile de adaptare evolutivă, ori de orice altă natură bazate pe libertățile individuale în cadrul unei democrații deliberative limitate. Puterea va ajunge în sfârșit și în premieră la popor, acesta neputând face orice cu ea. Legitimitatea asupra judecăților de valoare - repectiv ce este dezirabil și posibil a se păstra precum și ceea ce trebuie schimbat – aparține exclusiv comunităților democratice.
   Condițiile actuale din România au involuat într-o asemenea măsură încât pervertirea principiilor și a valorilor încă recunoscute într-o Europă aflată-n mrejele colectiviste o respinge. Climatul politic ostil democrației a permis puterii să-și adjudece aproape toate pârghiile de control ale societății. Opoziția suferă gâtuită-n tentaculele oligarhice care-o cuprind întrucât acest joc nefast poate fi câștigat doar de către cei mai răi. Viitorul se-arată sumbru într-o competiție în care toată clasa politică interpretează aceeași partitură eronată. Națiunea nu se poate face bine din boala-n care au împins-o cei mai nebuni, nici cu mii de specialiști care-i administrează tratamente de același soi întrucât nu există asemenea soluții.
   2. Statul bunăstării: concept de guvernare larg răspândit în Europa ultimelor decenii. Este un sistem mixt, o formă laxă a socialismului în care economia capitalistă este lăsată să funcționeze obstrucționată la un nivel suportabil în scopul obținerii unor venituri mulțumitoare destinate redistribuirii îndeosebi sub forma diverselor servicii publice precum și către indivizi sub formă de beneficii pretins cuvenite. Având la bază culturi evoluate, rezultatele corespund așteptărilor majorității din statele bogate, fară a se cunoaște până când. În societățile mai puțin dezvoltate influențele obstrucționiste sunt mai mari, performanțele sectorului public mai modeste, corupția la nivel semnificativ, iar gradul de mulțumire este sensibil diminuat, acestea aflându-se într-o perpetuă stare de criză. În România sectorul privat este sensibil obstrucționat și viciat de malversațiunile celui al serviciilor publice, iar corupția la nivel sistemic-generalizat, nemulțumirea aflându-se la cote ridicate. Se pot constata efectele dirijismului, chiar cvasilimitat la sectorul public: redistribuirea și serviciile publice controlate determină scăderea performanței economice datorită perturbațiilor administrative și sporesc corupția reclamând resurse continuu crescătoare dinspre economia tot mai obstrucționată și implicit mai puțin performantă, diminuând calitatea vieții a tot mai numeroși cetățeni, inducând starea de criză și nemulțumirea unor tot mai largi categorii sociale ale căror interese sunt lezate. Acest concept de guvernare este lipsit de perspectivă chiar și în țările bogate întrucât dacă experiența a demonstrat ineficiența sistemelor dirijate/controlate/colectiviste în economie, fiind pe bună dreptate abandonat, nu ar putea exista vreun motiv plauzibil care să-i poată prevedea performanța în sectorul public, mai ales ca și acesta face parte din ceea ce numim economie, sau aparținând domeniului mai larg numit catalaxie. Urgența abandonării acestui model este invers proporțională cu bogăția fiecărei națiuni, România aflându-se-n prima linie. Deși generalizarea bunăstării este dezirabilă, generarea acesteia nu poate fi asigurată prin decret, poate fi atinsă doar prin performanță într-un sistem de organizare socială care să o permită în cel mai larg cadru, principial accesibilă marii majorități.

II. Determinarea soluției


     II.1. Principialități

   Concepția fatalistă: „Nu mai putem da ceasurile înapoi” – este cea mai rușinoasă recunoaștere a incapacității folosirii inteligenței, învățarea din propriile greșeli. Reacția la constatarea extincției treptate a libertății trebuie să fie întoarcerea cursului evenimentelor în sensul restaurării/instituirii statului de drept. Se impune schimbarea în politică a deciziilor tactice reclamate de nevoile pe termen scurt - cu efecte strategic fatale de afundare în hățișul controlului arbitrar – cu cele strategice cu efecte benefice pe termen îndelungat, cărora trebuie să li se subordoneze.

   Adoptarea deciziilor strategice cu efecte benefice pe termen îndelungat trebuie să aibă în obiectiv următoarele criterii cu caracter obligatoriu în totalitatea lor:
   1.Libertatea individuală: este pricipala valoarea a liberalismului. Individualismul este o filozofie a cooperării sociale şi a intensificării progresive a reţelei interdependenţelor sociale. Aceasta se concretizează prin intermediul contractelor liber consimțite între indivizi. Fiecare individ trebuie să aibă o sferă privată recunoscută, net separată de cea publică. În interiorul aceteia nu i se pot da ordine și poate acționa fără a cere permisiunea cuiva, ci este chemat să respecte doar regulile aplicabile în mod egal tuturor.
2. Responsabilitatea: existența libertății este condiționată de cea a responsabilității, altminteri ar fi golită de conținut. Exercițiul liber al libertății presupune adjudecarea foloaselor acțiunilor reușite, respectiv asumarea consecințelor celor soldate cu eșecuri.
3. Statul de drept: principiu conform căruia guvernul nu trebuie niciodată să supună individul la coerciție, cu excepția aplicării unei reguli cunoscute. Puterea oricărei autorități publice trebuie să fie limitată după cum trebuie să fie legea și atributele generale pe care trebuie să le posede orice lege, respectiv conformarea față de principii. Legea trebuie să fie egală pentru toți, permanentă și uniformă. Privilegiile trebuie să fie eliminate deoarece controlul asupra unui domeniu crează privilegii, concesii asupra libertăților și a drepturilor cetățenilor. Domnia să aparțină legii, nu oamenilor.
   Puterea trebuie să fie limitată juridic de către principii superioare. Acest rol aparține costituției, una bună însemnând guvernare limitată, altminteri reprezintă un instrument care stă la baza abuzurilor puterii oligarhice. Autoritățile publice să aibă puteri doar pentru a-și îndeplini acțiunile reclamate în mod explicit de lege, nimeni să nu posede putere arbitrară. Diviziunea autorității reprezintă supunerea voinței majorității ocazionale în masura în care se conformează celei unei alte majorități pentru o perioadă mai lungă de timp. Un angajament față de principii pe termen lung conferă poporului mai mult control asupra naturii generale a ordinii publice.
4. Separația puterilor: principiu în virtutea căruia poate fi împiedicată evoluția puterii către arbitrariu, indiferent cine ar exercita-o. Legile trebuie făcute de un grup de oameni și aplicate de alt grup, reglementatorul nu poate cumula calități de executant și/sau arbitru.
5. Descentralizarea: principiu care situează atribuția la nivelul interesului, acesta fiind domeniul care conține maxima competență. Exercitarea atribuțiilor limitată la resursele accesibile nivelului interesului.
6. Limitări și echilibre=Checks and balances: principiu conform căruia puterile să aibă aproximativ aceeași pondere, să fie echilibrate pentru a se controla reciproc, evitând folosirea abuzivă a puterii.
7. . Piața liberă: reprezintă cel mai performant sistem catalactic specific exclusiv democrației liberale. Asigură adaptarea mutuală a activităților spontane ale indivizilor condiționată de delimitarea cunoscută a sferei de control proprii fiecărui individ. Înțelegerea acestui mecanism de adaptare formează cea mai consistentă parte a cunoașterii care trebuie inclusă în procesul de elaborare a regulilor generale care limitează acțiunea individuală. Activitatea socială se desfășoară ordonat întrucât individul își poate întocmi planuri coerente în aproape fiecare etapă, bazându-se pe așteptarea unor contribuții din partea semenilor. Stăpînii pieței libere sunt consumatorii, aceștia determină succesul ofertanților, achizițiile acestora putând fi asimilate voturilor democratice într-un proces competitiv necontenit.

I. Introducere în problematică


   După sursa puterii sistemele de organizare socială pot fi democratice sau oligarhice. În timp ce oligarhia poate lua diverse forme – toate caracterizate prin relații de tip hegemonic în folosul directorilor, democrația poate exista durabil doar sub forma democrației liberale – aceasta putând asigura convergența armonioasă între interesul public și cel privat.
   Pentru facilitarea înțelegerii și comparării celor două sisteme de organizare socială, respectiv democrația liberală și oligarhia comparăm în oglindă câteva dintre caracteristicile și efectele celor două:
                 Democrație liberală
                 Oligarhie
-          Individualism
-          Colectivism
-          Stat de drept (domnia legii)
-          Stat despotic (supremația conducătorilor)
-          Libertate individuală
-          Libertatea decidenților/totalitarismul/tirania
-          Independența
-          Servitutea
-          Piața/competiția
-          Planificarea/dirijismul
-          Responsabilitate, pe propriile resurse
-          Iresponsabilitate, pe resursele altora
-          Interesul colaborării pașnice
-          Tendința însușirii avuției altora
-          Bogăție
-          Sărăcie
-          Pacea
-          Războiul
   Asocierea oricărui element caracreristic oligarhiei democrației liberale o corupe, transformând-o în sistem oligarchic. Durata transformării este direct proporțională cu amploarea asocierii, din acest motiv schimbările sunt pentru început greu perceptibile.
   În România sistemul de organizare socială a fost întotdeauna oligarchic, de la forme relaxate până la autocrație. Din această cauză națiunea română s-a aflat în permanență la periferia civilizației europene din care face parte. Aflată sub influența culturilor Europei Centrale și sub preponderența celor de Est și Sud-Est a înregistrat decalaje relativ constant crescătoare din perspectivă civilizațională. Dacă în faza incipientă de formare și consolidare a statului național oligarhia ar fi putut fi necesară, în ultimele decenii acest sistem este total neadecvat și nejustificat. Îndeosebi după 1989 evoluția generală a fost decisiv obstrucționată de către toate grupările politice prin continuarea promovării tendinței oligarhice. Democrația liberală a fost cel mult demagogic clamată, în fapt acțiunile politice fiind îndreptate în sens contrar.
   Imperativul modificării tendinței de perpetuare a sistemului oligarchic în cel democratic liberal este baza unicei soluții de redresare și normalizare. Pericolul prelungirii unei tendințe negative nu constă în forța celor ce o impun, cât în slăbiciunea celor care i se opun. Modificarea tendinței este posibilă prin conștientizarea opiniei publice asupra existenței unor măsuri care pot fi adoptate și de consecințele neadoptării lor.