IV.1.Generalități
Etapele
instituirii oricărui serviciu public sunt:
a.
Determinarea
sferei (private sau publice) – în sfera privată
individul are libertate deplină de acțiune, aceasta neconstituind domeniul
serviciilor publice. În cea publică individul se conformează regulilor
instituite de comunitatea din care face parte.
b.
Alocarea
atribuțiilor – atribuțiile sa asociază exclusiv nivelului
interesului. Promovarea acestuia este limitată de resursele accesibile
comunității, aceasta hotărând ce dorește și ce poate asigura.
c.
Desemnarea
executantului/prestatorului – se face exclusiv
prin concurs și pe baze contractuale cuprinzând obligațiile și drepturile
părților. Obiectul contractelor poate constitui exclusiv scopul instituirii
acestuia, respectiv interesul public, în asociere, însă distinct de suportul
logistic aferent.
d.
Execuția
serviciului – în sarcina prestatorului desemnat.
Reprezentanții comunității urmăresc conformarea față de clauzele contractuale,
luând măsuri de corecție în cazul constatării unor abateri. Divergențele ireconciliabile
dintre părți se soluționează de către judiciar.
Respectarea criteriilor anterior prezentate
(subcapitolul II.1.
Principialități) este presupusă cu caracter imperativ.
În toate cazurile în care reglementări de ordin superior reprezintă restrângeri
apreciate ca inadecvate se impune modificarea acestora la nivelul de competență
căruia-i aparține.
Flexibilitatea și adaptabilitatea modelului
sunt asigurate prin posibilitatea deliberării in scopul operării unor
modificări în conformitate cu aspirațiile de la un moment dat, întotdeauna cu
respectarea reglementătilor de ordin superior.
Acest model implică redistribuirea
atribuțiilor și a responsabilităților pe baze concurențiale și contractuale în
condițiile creșterii libertății de acțiune, aceasta tinzând către niveluri
maximale, respectiv diminuării dependențelor politico-administrative înspre
niveluri minimale.
IV.2.Învățământ
a. Determinarea sferei:
-
sfera publică constituie pregătirea
cunoștințelor și a abilităților de bază prin intermediul învățământului primar,
gimnazial și mediu (liceal, respectiv profesional) prin impunerea structurii și
curiculei obligatorii corespunzătoare
fiecărui nivel. Aceleiași sfere îi aparține asigurarea standardelor logistice
minimale necesare desfășurării procesului educațional la toate nivelurile (de
la cel primar până la superior).
-
sfera individuală este reprezentată de
orice excede celei publice și are caracter opțional. Asigură însușirea unei
pregătiri suplimentare specifice în acord cu aspirațiile, aptitudinile și
posibilitățile beneficiarilor. Curicula suplimentară constituie atribut al
unităților de învățământ.
b. Alocarea atribuțiilor:
-
curicula de bază și standardele
logistice sunt alocate instituției supreme a domeniului la nivel central,
alcătuită din personalități selectate din mediul academic și cel
politic-administrativ. Are atribuții de control al conformării la
reglementările în vigoare.
-
curicula opțională suplimentară este
atribuită fiecărei școli, acesta fiind specificul său. Beneficiarii pot alege
școala funcție de aceasta, corespunzător sferei individuale.
-
responsabilitatea organizării
învățământului revine administrațiilor locale.
-
finanțarea învățământului se asigură
de către Ministerul Finanțelor Publice prin intermediul voucerelor educaționale
acordate fiecărui beneficiar. Suplimentările revin administrațiilor locale,
prestatorilor din venituri proprii precum și beneficiarilor, după caz.
c. Desemnarea executantului/prestatorului:
administrația locală organizează concursuri în scopul furnizării serviciilor publice educaționale la
care participă entități organizate juridic cu această specializare,
desemnându-le pe cele câștigătoare, cu acestea încheind contracte.
d. Execuția serviciului:
revine contractanților specializați în conformitate cu prevederile
contractuale. Instituția supremă centrală verifică respectarea curiculei de
bază și a condițiilor logistice, iar administrația locală respectarea clauzelor
contractuale. Ambele au obligația luării măsurilor care se impun în cazul
constatării unor abateri.
IV.3.Sănătate
a. Determinarea sferei:
sfera publică constituie asigurarea de bază a sănătății împotriva afecțiunilor
comune majorității cetățenilor – prin asigurarea medicală de bază - precum și
asigurarea standardelor logistice minimale necesare desfășurării activităților
specifice acestui domeniu. Acesteia îi aparține și medicina de urgență, de care
fiecare ființă umană aflată pe teritoriul național este îndreptățită să
beneficieze. Sfera individuală cuprinde
toate particularitățile individuale care exced sfera publică, prin intermediul
asigurărilor medicale opționale facultative.
b. Alocarea atribuțiilor:
-
conținutul asigurării medicale de bază
precum și standardele logistice minimale constituie atributul organului suprem
central specializat format din personalități academice si
politico-administrative. Acesta are și atribuții de control al conformării la
reglementările în vigoare.
-
sistemul cuprinde unitățile cu profil
medical și societățile de asigurare de sănătate.
-
reglementarea funcționării
societăților de asigurare de sănătate constituie atributul organului central.
-
responsabilitatea organizării
sistemului unităților medicale revine administrațiilor locale.
-
asigurările medicale de bază au
caracter obligatoriu, alegerea societății de asigurare aflându-se la discreția
beneficiarului – cetățeanul asigurat. Atributul alegerii asigurării facultative
revine de asemenea beneficiarului, atât în privința riscurilor asigurate cât și
în cea a asiguratorului.
-
legătura dintre beneficiarul asigurat
și unitățile medicale constituie atributul societăților de asigurări de
sănătate, acestea contractând serviciile medicale cu unitățile de profil.
-
finanțarea asigurărilor medicale de
bază și a urgențelor se asigură din contribuțiile corespunzătoare ale
asiguraților. Suplimentările revin administrațiilor locale și prestatorilor din
venituri proprii. Asigurările opționale suplimentare sunt finanțate din primele
asiguraților, urmare a relațiilor liber consimțite dintre părți precum și din
resursele atrase de către societățile asiguratoare.
c. Desemnarea executantului/prestatorului:
-
autorizarea funcționării societăților
de asigurări revine instituției centrale.
-
executanții/prestatorii serviciilor
medicale propriu-zise se desemnează prin concurs organizat de către
administrațiile locale. Între acestea vor fi încheiate contracte.
d. Execuția serviciului:
-
asigurările medicale vor fi furnizate
de către societățile de profil autorizate, controlul activității acestora
revenind organului central.
-
funcționarea unităților medicale va
aparține entităților care au încheiat contracte cu administrațiile locale.
Supravegherea acestora va fi asigurată de către administrațiile locale –
conformarea la clauzele contractuale – precum și a organului central –
respectarea standardelor logistice minimale. Ambele au obligația luării
măsurilor care se impun în cazul constatării unor abateri.
IV.4.Pensii
a. Determinarea sferei:
-
sfera publică constituie asigurarea pensiei
de bază pentru bătrânețe, comune majorității cetățenilor. Aceasta are caracter
obligatoriu. O categorie sensibilă este cea a pensiilor speciale, deoarece nu
sunt bazate pe contribuție și sunt deseori susceptibile a avea caracter
abuziv. Acestea trebuie reglementate în
termeni social acceptabili atât pentru finanțatori cât și pentru beneficiari.
-
sfera privată este reprezentată de
orice excede pensiei de bază pentru bătrânețe, având caracter opțional
suplimentar.
b. Alocarea atribuțiilor:
-
pensia de bază pentru bătrânețe este
alocată instituției supreme a domeniului la nivel central, alcătuită din
personalități selectate din mediul academic și cel politic-administrativ precum
și din reprezentanții pensionarilor. Are atribuții acreditare și control al activității
cuprinzând totalitatea asigurărilor sub forma pensiilor.
-
toate celelalte categorii de pensie
sunt alocate entităților specializate sub forma contractelor liber consimțite
cu beneficiarii individuali.
-
finanțarea pensiilor de bază pentru
bătrânețe este asigurată de către Ministerul Finanțelor Publice din
contribuțiile asiguraților în acest scop. Cu caracter tranzitoriu se impune -
în caz de necesitate – completarea fondurilor din bugetul statului.
-
finanțarea tuturor celorlalte
categorii de pensii va fi realizată prin primele de asigurare ale asiguraților.
c. Desemnarea executantului/prestatorului:
-
autorizarea funcționării societăților
de asigurări revine instituției centrale.
-
executanții/prestatorii tuturor
serviciilor de pensii se desemnează prin concurs organizat de către autoritatea
centrală. Între aceștia vor fi încheiate contracte.
d. Execuția serviciului:
-
pensiile vor fi furnizate de către
societățile de profil contractante, controlul activității acestora revenind
organului central.
IV.5.Cultura
a. Determinarea sferei:
întregul domeniu este cuprins în sfera publică. Individualitățile care
activează în acest domeniu au posibilitatea beneficiului prin asocierea la o
entitate publică.
b. Alocarea atribuțiilor:
-
protejarea patrimoniului național se
alocă unui organism central selectat din mediul academic și cel cel
politic-administrativ.
-
protejarea patrimoniului local precum
și funcționarea instituțiilor culturale constituie atributul administrațiilor
locale.
-
finanțarea se asigură de la bugetele
entităților deținătoare ale atribuțiilor precum și din veniturile realizate de
către prestatori.
c. Desemnarea executantului/prestatorului:
-
protejarea patrimoniului la toate
nivelurile precum și prestatorii serviciilor culturale se desemnează prin
concurs organizat de către institițiile cărora le revin obligațiile respective.
d. Execuția serviciului:
revine câștigătorilor desemnați cu care se încheie contracte. Instituțiile
responsabile asigură și funcția de control al respectării clauzelor
contractuale precum și a luării măsurilor de corecție în cazurile în care
constată abateri.
Va urma...