II. Determinarea soluției

     II.1. Principialități

   Concepția fatalistă: „Nu mai putem da ceasurile înapoi” – este cea mai rușinoasă recunoaștere a incapacității folosirii inteligenței, învățarea din propriile greșeli. Reacția la constatarea extincției treptate a libertății trebuie să fie întoarcerea cursului evenimentelor în sensul restaurării/instituirii statului de drept. Se impune schimbarea în politică a deciziilor tactice reclamate de nevoile pe termen scurt - cu efecte strategic fatale de afundare în hățișul controlului arbitrar – cu cele strategice cu efecte benefice pe termen îndelungat, cărora trebuie să li se subordoneze.

   Adoptarea deciziilor strategice cu efecte benefice pe termen îndelungat trebuie să aibă în obiectiv următoarele criterii cu caracter obligatoriu în totalitatea lor:

   1.Libertatea individuală: este pricipala valoarea a liberalismului. Individualismul este o filozofie a cooperării sociale şi a intensificării progresive a reţelei interdependenţelor sociale. Aceasta se concretizează prin intermediul contractelor liber consimțite între indivizi. Fiecare individ trebuie să aibă o sferă privată recunoscută, net separată de cea publică. În interiorul aceteia nu i se pot da ordine și poate acționa fără a cere permisiunea cuiva, ci este chemat să respecte doar regulile aplicabile în mod egal tuturor.

2. Responsabilitatea: existența libertății este condiționată de cea a responsabilității, altminteri ar fi golită de conținut. Exercițiul liber al libertății presupune adjudecarea foloaselor acțiunilor reușite, respectiv asumarea consecințelor celor soldate cu eșecuri.

3. Statul de drept: principiu conform căruia guvernul nu trebuie niciodată să supună individul la coerciție, cu excepția aplicării unei reguli cunoscute. Puterea oricărei autorități publice trebuie să fie limitată după cum trebuie să fie legea și atributele generale pe care trebuie să le posede orice lege, respectiv conformarea față de principii. Legea trebuie să fie egală pentru toți, permanentă și uniformă. Privilegiile trebuie să fie eliminate deoarece controlul asupra unui domeniu crează privilegii, concesii asupra libertăților și a drepturilor cetățenilor. Domnia să aparțină legii, nu oamenilor.

   Puterea trebuie să fie limitată juridic de către principii superioare. Acest rol aparține costituției, una bună însemnând guvernare limitată, altminteri reprezintă un instrument care stă la baza abuzurilor puterii oligarhice. Autoritățile publice să aibă puteri doar pentru a-și îndeplini acțiunile reclamate în mod explicit de lege, nimeni să nu posede putere arbitrară. Diviziunea autorității reprezintă supunerea voinței majorității ocazionale în masura în care se conformează celei unei alte majorități pentru o perioadă mai lungă de timp. Un angajament față de principii pe termen lung conferă poporului mai mult control asupra naturii generale a ordinii publice.

4. Separația puterilor: principiu în virtutea căruia poate fi împiedicată evoluția puterii către arbitrariu, indiferent cine ar exercita-o. Legile trebuie făcute de un grup de oameni și aplicate de alt grup, reglementatorul nu poate cumula calități de executant și/sau arbitru.

5. Descentralizarea: principiu care situează atribuția la nivelul interesului, acesta fiind domeniul care conține maxima competență. Exercitarea atribuțiilor limitată la resursele accesibile nivelului interesului.

6. Limitări și echilibre=Checks and balances: principiu conform căruia puterile să aibă aproximativ aceeași pondere, să fie echilibrate pentru a se controla reciproc, evitând folosirea abuzivă a puterii.

7. . Piața liberă: reprezintă cel mai performant sistem catalactic specific exclusiv democrației liberale. Asigură adaptarea mutuală a activităților spontane ale indivizilor condiționată de delimitarea cunoscută a sferei de control proprii fiecărui individ. Înțelegerea acestui mecanism de adaptare formează cea mai consistentă parte a cunoașterii care trebuie inclusă în procesul de elaborare a regulilor generale care limitează acțiunea individuală. Activitatea socială se desfășoară ordonat întrucât individul își poate întocmi planuri coerente în aproape fiecare etapă, bazându-se pe așteptarea unor contribuții din partea semenilor. Stăpînii pieței libere sunt consumatorii, aceștia determină succesul ofertanților, achizițiile acestora putând fi asimilate voturilor democratice într-un proces competitiv necontenit.

I. Introducere în problematică

   După sursa puterii sistemele de organizare socială pot fi democratice sau oligarhice. În timp ce oligarhia poate lua diverse forme – toate caracterizate prin relații de tip hegemonic în folosul directorilor, democrația poate exista durabil doar sub forma democrației liberale – aceasta putând asigura convergența armonioasă între interesul public și cel privat.

   Pentru facilitarea înțelegerii și comparării celor două sisteme de organizare socială, respectiv democrația liberală și oligarhia comparăm în oglindă câteva dintre caracteristicile și efectele celor două:

Democrație liberală	Oligarhie
-          Individualism	-          Colectivism
-          Stat de drept (domnia legii)	-          Stat despotic (supremația conducătorilor)
-          Libertate individuală	-          Libertatea decidenților/totalitarismul/tirania
-          Independența	-          Servitutea
-          Piața/competiția	-          Planificarea/dirijismul
-          Responsabilitate, pe propriile resurse	-          Iresponsabilitate, pe resursele altora
-          Interesul colaborării pașnice	-          Tendința însușirii avuției altora
-          Bogăție	-          Sărăcie
-          Pacea	-          Războiul

   Asocierea oricărui element caracreristic oligarhiei democrației liberale o corupe, transformând-o în sistem oligarchic. Durata transformării este direct proporțională cu amploarea asocierii, din acest motiv schimbările sunt pentru început greu perceptibile.

   În România sistemul de organizare socială a fost întotdeauna oligarchic, de la forme relaxate până la autocrație. Din această cauză națiunea română s-a aflat în permanență la periferia civilizației europene din care face parte. Aflată sub influența culturilor Europei Centrale și sub preponderența celor de Est și Sud-Est a înregistrat decalaje relativ constant crescătoare din perspectivă civilizațională. Dacă în faza incipientă de formare și consolidare a statului național oligarhia ar fi putut fi necesară, în ultimele decenii acest sistem este total neadecvat și nejustificat. Îndeosebi după 1989 evoluția generală a fost decisiv obstrucționată de către toate grupările politice prin continuarea promovării tendinței oligarhice. Democrația liberală a fost cel mult demagogic clamată, în fapt acțiunile politice fiind îndreptate în sens contrar.

   Imperativul modificării tendinței de perpetuare a sistemului oligarchic în cel democratic liberal este baza unicei soluții de redresare și normalizare. Pericolul prelungirii unei tendințe negative nu constă în forța celor ce o impun, cât în slăbiciunea celor care i se opun. Modificarea tendinței este posibilă prin conștientizarea opiniei publice asupra existenței unor măsuri care pot fi adoptate și de consecințele neadoptării lor.